Daniel Isăilă (50 de ani), antrenorul român care din iunie 2020 o antrenează pe FC Baniyas, este în extaz după ce Arabia Saudită a umilit-o pe Argentina.
Echipa națională a Arabiei Saudite a învins-o pe Argentina, scor 2-1, în prima etapă de la Campionatul Mondial din Qatar, iar aceasta a fost cel mai neașteptat rezultat din faza grupelor de la turneul final.
După ce Arabia Saudită a învins-o pe Argentina, scor 2-1, Daniel Isăilă a vorbit despre performanța reușită de saudiți la Campionatul Mondial din Qatar.
Daniel Isăilă este în prezent antrenorul lui Baniyas AS, echipă din Emiratele Arabe Unite care la care a ajuns în 2020, iar în trecut a antrenat și în Arabia Saudită, la Al Hazem, din iunie 2018 până în ianuarie 2020.
„Poate aş fi puţin ipocrit dacă aş spune că mă aşteptam ca Arabia Saudită să câştige. Dar credeam, eram convins că va fi foarte greu pentru Argentina. După cinci ani şi jumătate de când sunt aici, sunt profund impresionat pentru că s-au schimbat foarte multe din punct de vedere al investiţiilor. Am fost hulit, contestat, dar iată că investiţiile arabilor, mai ales în Arabia Saudită, au dat roade.
Au făcut un presing ultraofensiv chiar şi după ce au marcat golul doi, iar Argentina nu putea trece centrul terenului. Echipa a fost foarte bine organizată defensiv.
Uitaţi-vă ce antrenori vin aici, cu nume. Saudiţii au învăţat fotbalul, au investit foarte mult în infrastructură, orice club foarte mic are o bază foarte bună de pregătire, cu terenuri pentru copii şi juniori.
Probabil că şi eu la timpul meu, când încă eram jucător aveam aceeaşi impresie (n.r. ca fotbalul arab este înapoiat), până să ajung să văd cu ochii mei. Dar după ce ajungi să vezi cu ochii tăi ce se întâmplă acolo îţi schimbi părerea”, a declarat Daniel Isăilă pentru Digisport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER